Ati fost de fata, sigur ati fost!

Am fost in multe feluri. Am fost contrastul, riscandu-mi sensibilitatea pe langa un "Oh!", un "Ah!" scartaite din miracole strainte, as putea spune. V-am placut, presupun. Va vorbeam, va ascultam, iar azi am ajuns sa nu-mi mai pese de mine. Sau sa nu ma mai plac, de fapt, caci eu cea mai eu sunt cea care se regreta.
Dar asta nu o pot spune; poate doar daca ai o batista la indemana, ai face bine sa mi-acoperi capul cu ea si s-o storci intr-un pahar pe care sa-l dai pe gat ca pe-o bautura tare, fara sa ai voce, sa incerci sa ma degusti.
Pe mine ma depasesc foarte multe lucruri, nu stii, nu? Adica ma strecor printre ele ca o rugina ce se teme de fier. Ma lasa sa trec mai departe, cand de fapt eu vreau doar sa mai incerc odata.

Dupa august frunzele au stima de sine scazuta

Barbatul cu ramurile reci e cel mai bun om dintre cei pe care ii cunosc. Isi framanta sarutul cand pare ca sta cu mainile pe langa barbie, tocmai ca sa fie gata oricand pentru mine si eu sa am ce astepta. E primul care mi-a-nghitit nebuniile si cred ca de data asta el chiar a priceput ca eu nu am ce sa-mi doresc de la el; poate doar sa-mi ascut vreo doua sentimente care sa ma secere apoi. Din Barbatul cu ramurile reci nu ai ce sa alegi, el ti se baga pe gat, din varful limbii pana jos pe trahee si nu mai iese pana nu-l gusti cu totul, il lingi masiv si-apoi in detaliu, incercand de fapt sa-l impingi putin la o parte ca sa ajunga o rafuiala de-a aerului in tine.

Si parca nu-i asa de acru, si parca nu te mai scabeste nici imputita de balta statuta in tine. Si parca ai vrea s-arunci si-un ochi inauntru, cu toate ca n-ar mai fi pentru tine o voce care sa mai incuviinteze ceva. Parca ai face un efort sa mai domolesti nevoia sangelui de a aerisi totul. Daca tot ai o putoare in tine, n-ar strica sa o mai si schimbi din vreme-n vreme ca sa n-ajungi sa crezi ca... esti ca ea.

Sta cu ramurile-n respiratia mea, un cot ascutit cu doua coaste mai jos decat m-as fi asteptat, un om sincer si care nu are nevoie de mine prin insasi usurinta cu care isi admite slabiciunea de a se sprijini de mine.

N-as zice ca nu m-apasa suficient cat sa ma doara, dar imi umflu pieptul cat sa atenuez intepatura cotului si astfel sa ma feresc de la a ma sparge pur si simplu. Sunt aproape sigura ca n-as putea pocni chiar aici, de fata cu toata lumea si-apoi cine stie ce se mai alege de pe urma mea. Asa ca, dupa cum ma gandeam, ar fi nimerit sa-mi vars niste aer in plamani si sa-l pandesc pana cand face ceva ca sa am ce gandi, ca sa am ce vorbi despre el.

Aerul bolboroseste in mine, dar eu nu-l iau in seama, uite sanii parca s-au conturat si-s cu jumatate de gura mai vizibili. Nu-i rau, da` tot la distanta ma aflu fata de barbatul cu ramuri neglijente care sta si , ghinionul meu, sta intors spre cine stie ce miracol personal.Hopa! 

Acum ca am inteles, ce-as mai putea sa fac?! Ii dau drumul fara sa incerc sa recunosc ceva in el, ii dau drumul sa plece, ma las si pe mine sa respir in voie, vomit toata protectie de sub coaste si rasuflu usurata caci nu-mi mai datorez nicio curiozitate. Si inspir si expir, promite pieptul, ia inapoi, trag aer si-l inapoiez fara urma de atasament, fara intoarceri din glas, vine si iese din mine, ca simt un cot valurind in jos, pe urmatoarea coasta. Are sa cada. 

Respir banal astazi, lent, nu ma curma nicio uimire, crengi prind ritm pe coaste, nicio sansa de-acum pentru vreun altoi - ajungem in curand cu totii la mal.

Si, din balans in balans, cotul  se trage-ntr-o parte, ba in alta, se suceste cum eu singura n-as putea s-o fac si numai ce sa-l fi cautat si sa-l fi si pierdut.

Femeia de serviciu

     Aer de Iasi, coate pe fereastra de camin, stele schiopatand prin buncar. Suntem curati, suntem multi si nu ne stim dupa nume. Pe cine il doare capul? Cine isi trece restanta, cine masoara vorbe ce-o acuza ca ar fi o grasana? Care buze vor fi crapate pentru totdeauna, cui i se termina cerneala si banii mereu pe neasteptate?
Ce carie ascunde sufletul celui care vine de la chiosc cu o punga de chipsuri in mana? Casca-i gura, afurisitule, vreau sa vad! Da, eu, cea care sta la etajul doi si pare-a intelege viata.
Suntem multi si nu am loc pentru toti.
     Prea putina am crescut, inghesuiti nu va vreau, nu am loc de mine si nici de alegere.
Patru, cinci, sapte, doua sute, va impingeti intre voi, patati de amprente, cu urme de unghii prin ganduri. V-au apucat nelegiuitii si v-au strans fiecare in apucatura mainii lui. Oameni vargati de indrazneala altora, oameni cu denivelari, va plimb prin voi emotia mea ca pe un caine docil, ce ma urmeaza, fara sa latre. Un caine mut din lipsa gandurilor. Tace cand nu gandeste. Pe fuga, dupa mine sau dupa voi?
     Dar voi, din nou - nu sunteti murdari, atata doar ca prea v-ati ondulat in vreme si nu aveti maner. Eu nu stiu cum si pe cine sa spal, dar am sa va strig, iar acum vreau sa intoarceti capul si sa ma vedeti.

Am calcat pe ghinion si-am sarit intr-un picior

     Gandeste-te la cineva la cineva la care nu te-ar duce gandul sub nicio forma. Aia sunt eu. Cea la care nu te poti gandi decat ca la omul la  care nu ar avea sens sa-ti  . Femeie fara sens, om din greseala. Despre mine ce altceva poti sti decat ca sunt bine, ca imi vad de facultate si ca nu prea stiu ce  sa vorbesc, ce vorbesc. E comod cu mine prin preajma. Uneori, e posibil sa merit si-o palma pentru atata liniste.  Dar ti-a ajuns si tie cu atata revolta, ai crescut, ai maniere si stii ca nu se cuvine sa mototolesti pe nimeni pentru un lucru marunt, si zic eu, cu atat mai putin pentru nimic, caci tot ce pot eu sa scot din mine e un nimic, un mare nimic.
     Pana una alta, eu inca o sa te cotrobaiesc de orice semn de viata, nu ma dau la o parte, asa ca ai face bine sa nu ma mai bagi in seama de-acum incolo. Mi-am pus in minte sa invat de la tine tot ce e nevoie ca sa-mi iasa orice liniste din fiecare particica a corpului. Stau in pozitia ghemuit de ceva vreme, ar fi o prostie sa spun ca nu-mi convine, dar cati pitici se mai gasesc sa ma asculte? Doar uriasii isi mai scapa cate-un picior in spatele meu invelit apoi si cu o injuratura. Ma mai clatin, nu-i de mirare, m-a urcat ceva lume si m-a molfait cu pamant, cu tot. Guma refolosibila “Anca”.  Salvati planeta! Reciclati!
     Intr-o zi mergeai. De fapt, asta e de la sine inteles, tu esti altfel decat mine, fireste ca mergeai, as face mai bine sa zic unde mergeai. Deci nu mai zic ca mergeai. Peste mine. Pe mine si m-am lipit de talpa, imi cer scuze. De-atunci te observ, imi notez, incerc sa inteleg.
     Odata, pe cand iti curatai papucii, ai dat de mine. “Ah, lua-v-ar naiba cu tot cu cosurile voastre de gunoi!” Ei, ce sa-ti zic, m-ai cules din gura lumii, nu te teme, nu te scuipa nimeni, ea si-a pastrat aproape toata saliva si din ce mai era pe mine, e de mult uscat. Si, cum nu mai vorbeste nimeni despre mine, din ce in ce mai mica ma vezi si-o sa dispar candva. Hai, lasa-ma unde stau. Ai strambat din nas, te enervez din start. Buun, macar fac ceva. Iti promit sa nu te deranjez prea mult, tot ce-ti cer este sa lasi dracului cheia pe care o dibui deja in buzunar, n-am chef sa fiu scrijelita ca o masina de lux.
     Cu timpul, m-am obisnuit sub calcatura ta si ma umfla rasul si chiar facea baloane ce pocneau in mers cand am vazut ca daca eu simt urat, tu te temi ca as fi molipsitoare, cand de fapt eu ti-am zis de la inceput ca nici macar n-am ce sa-ti dau. Si cam la asta s-au limitat dialogurile noastre. La golurile mele. Nici bun, nici rau, stau in crusta mea si nu te intreb nimic. Tac. Tac, tac, tac si ma uit la tine ca si cum ti-as cere o explicatie si tu, cum e natural, carand vini multe, desi nu si in fata mea, incepi sa aduni motive. Si spui si nu te inteleg, dar spui si eu ma abtin. Asa am inceput noi doi sa vorbim; si a fost greu la inceput, caci tu erai mai degraba pe fuga; tu sus, eu intre tine si pamant.

     Guma de pe talpa gri… cine-ar fi zis?

Paganii

Este azi. Somnul o trezeste de regula inainte sa sune ceasul, inainte sa aiba sansa de a arunca linistita vina oboselii in poala altuia. Primul lucru din zi sa fie acela de a uri ticaitul arogant care fuge mult prea repede pe peretele din fata patului pentru a-l ajunge si ea din urma. Cand o sa-l prinda, caci tot o va face odata, nu o sa-i mai dea drumul; o sa faca rotocoale nenumarate pe ceas, de-o sa cunoasca o eternitate de lume; parazit pe mersul vremii.

            Daca te invarti mai mult de zece ori, fara un pas inapoi, capul tau numeste-n stanga si dreapta numai netrebnicii. Ochii se-ntorc, urmarind niste secunde transparente, luna se cojeste desupra ta si te umple de crapaturile ei albe.

            -O sa spuna ca am matreata.

            N-ai ce sa scuturi, mai curat de atat nu poti fi printre scursuri – ca-i luna, ca-i un prost sau ca-i un rest de mancare pe care trebuie sa-l ridici in 3 miscari, ca  altfel vine masina de gunoi si ti-l ia.

            -Nu-nteleg de ce ma spal pe maini. Si-apoi, cand ii fac scara matei lunii, ca sa se cocoteze prin cer si cand isi lasa greutatea pe mainile astea, e greu. Da, chiar ma doare cum isi suceste calcaiul printre oasele mele incapatanate ca nu vor model cazut din luna turnat deasupra lor. Si uneori te mai si dezechilibrezi si nu-i de mirare sa creada lumea ca esti baut de vreun necaz; doar ca asta nu-i face mai toleranti; asta-i scarbeste si vor sa te scuipe asa cum se face cand se trece pe langa un hoit. Flegma pe tine; flegma intelepciunii ramane totusi doar atat – o greata.

            -Ma umiliti, strig.          

            Dumnezeu a terminat de mult rezervele de lut, iar calcatura lunii nu mai are ce noroi sa framante. Azi se coace doar flegma lipicioasa, care se osteneste sa traga dupa ea cel mult niste vorbe si

                                    IATA OMUL!

            -Hai, bai, scuipati-ma acum!

O femeie frumoasa inseamna tacere. A cui?

El este primul om alaturi de care imi place nimicul si pot sa-l platesc cu pasiunile mele. Sa fim integri si amandoi, se poate? Se poate asta? Caci mie mi-e teama de moarte mai tare decat de a fi singura. Dar astazi nu mai suntem in tacere impreuna, incep sa nu te mai prind tot si o sa plec. Nu mai miri ganduri imbecile si eu nu te vreau decat intreg. Nici macar cu mine nu vreau sa te impart.

Cu toate viciile-n caldutul meu, pe tine nu tin sa te strivesc printre ele. Ai vazut, multi oameni se cauta doar pentru ca e in mersul lucrurilor, pentru ca nu se pot impotrivi unui destin, dar noi doi n-avem asa ceva, dar nici ca am avea nevoie de unul. Eu vreau sa ma intreb de mainile tale largi, de politetea ta intrata la apa si de grumazul tau setos de natural doar din cand in cand. Sa ne-ntelegem, eu nu vreau sa ne scuzam, nu vreau sa lipsim dintr-un loc vreodata pentru ca atunci nevoia ne injumatateste. Sa-ti fie dor de mine doar atunci cand stam in pragul de-acasa prêt de multe ganduri, fara sa ne stingherim de ele. Sa alegem intre ganduri si noi pe cei din urma si sa nu devenim nici macar un plan al divinilor pentru ca orice «al » te subordoneaza si iti infuleca libertatea.

Si in voce i-a zambit. De cand ? De cand lumea s-a schitat in tacuta alergare inspre urechile ei, s-a improscat pe dinauntrul mintii si ea a stranutat.

-Ai alergie la ea. Puteam s-o fi lasat la locul ei.

Muscata de trezire, a intors capul sa caute ce era mai aproape de ea  acum : lumea sau creanga cu muguri pe care el i-a  adus-o dimineata ?

-Uite-o acolo, si-a tintit el barbia inspre fereastra, cu mainile stranse in spre in fata, lasandu-le sa-l traga in lipirea de asternuturi, alunecandu-i spatele printre perne, totul pentru ca parca fata lui sa-i umileasca tot restul corpului.

S-a nascut in lipsa instinctului de a-i domina pe altii, dar nu-nteleg de ce si-s exerseaza. Mi te dezbini, omul meu, si-nveti sa le semeni, chiar daca tu probezi doar un joc.

            -Ma mut azi. Avea mania de a gandi replici pe care niciodata nu apuca sa le manuiasca pentru ca erau cu mult mai atragatoare decat ea si s-ar fi ghicit ca le mimeaza.

            Eu n-o sa dau doi oameni afara din mine. E suficient cat de singura sunt. Imaginatia scuipata din mintea mea ar stagna. Un poem scris pe jumatate nu poate creste decat un altoi nesanatos. Apoi si eu, daca gandesc frumos si-mi dau si gandul, si frumusetea, ma-nclin cu lipsurile-odata.

Ultima femeie urata

Cu sanii imbibati printre coastele lui, isi plonja sufletul prin el, cu totul.

            Mi-e greu sa cred ca mai sunt si eu. Atunci cand te primeste cineva, tu mori. Cand iubesti, mori. Te reduce pana la limita inexistentului si o vrei. Si zici ca nu-i nimic impotriva naturii sa vrei mai putin? Daca tot fac grefe cu mine pe pieptul tau, pe gatul tau, prin urechile tale, nu crezi ca o sa ajung fara piele, carne vie? N-o sa misune viermii pe mine, desi eu sunt curata? Caci viermii nu trag la viermi, mizerie, e un mit. Vreau sa te stiu pentru ca ai nevoie de mine, pentru ca ma lasi sa ma joc de-a Dumnezeu, fara sa ma atentionezi ca pe o parte din El L-au sfaramat, L-au mototolit si L-au aruncat la cos. Astazi Dumnezeu se scrie doar cu litere de tipar, pentru confortul omenirii.      

            Ea nu suspina niciodata, putea doar sa faca infuzie adanca de aer. Si asta a facut, sperand ca el sa-i simta inima batand mai cu putere. Fara sa i-o spuna. Si dintr-un gest la nimereala, s-a sters la gura de umarul ei drept pe care il gasea mereu in preajma, de parca i-ar fi ramas urme de vorbe pe care nu le mai voia. Poate de aia nimeni nu-si amintea exact  mai nimic din ce spunea ea : din cauza gestului ei de prudenta. Pe umarul ala gasea silabe doar el cand o iubea in gol si goliciune. Ceilalti n-aveau cum sa le vada. Anonima femeie urata.

            Cu un cot lasandu-se din clavicula lui si cu celalalt cazand pe langa urechea de pe partea opusa, si-a dat drumul ca sa ajunga o batista cu un umed rece-n tesatura. Si-a reluat pozitia de mai devreme si i-a intins lui pe fata panza subtire. Ii facea placere uneori ca nici macar el sa nu o mai vada. S-a intrebat chiar de doua ori daca nu cumva s-ar bucura ca el sa orbeasca. Dar complexele se simt mai apasat decat se vad defectele, asa ca nu i-ar fi fost de niciun folos.

Si l-a sarutat peste batista uda . Ii placea uneori sa creada ca daca il saruta fara sa-i intre in ochi, ii molfaia spiritul. Dar el nu era cu totul spirit, asa ca ii era neplacut sa accepte faptul ca ceea ce facea ea era de fapt sa se prostitueze cu un barbat si cu un suflet.. Tot ce intrece numarul doi, e deja greata.

Cand nu o vede nimeni, atunci are ea voie sa fie frumoasa ; in rest, se numeste troc, caci sa fii frumoasa-n vazul lumii pica asemenea unuia care danseaza pe muzica straina. E indecent sa-ti salti carnea, imaginea si loialitatea intr-o piesa care nu te imbraca ; e nevoie de probe, de masuratori, dar oamenii sunt multi si ieftini pe piata. Am auzit dimineata la stiri de o inflatie de omenire si ca vor sa le taie niste zerouri.

            In general, lui ii placeau oamenii si, intamplator, ea era o cifra neredusa dintre ei si iata ca se-ntamplau amandoi de la o vreme incoace.

El o invatase sa vorbeasca intr-o alta limba decat a ei, iar ea ii era recunoscatoare caci, in cele din urma, toti isi puneau vorbele in inghesuiala din ea si tot ea le-ar fi priceput pe toate intr-atat de bine, incat ar fi devenit ale ei. Si era, din nou, ultimul om ramas, era singura.