Este azi. Somnul o trezeste de regula inainte sa sune ceasul, inainte sa aiba sansa de a arunca linistita vina oboselii in poala altuia. Primul lucru din zi sa fie acela de a uri ticaitul arogant care fuge mult prea repede pe peretele din fata patului pentru a-l ajunge si ea din urma. Cand o sa-l prinda, caci tot o va face odata, nu o sa-i mai dea drumul; o sa faca rotocoale nenumarate pe ceas, de-o sa cunoasca o eternitate de lume; parazit pe mersul vremii.
Daca te invarti mai mult de zece ori, fara un pas inapoi, capul tau numeste-n stanga si dreapta numai netrebnicii. Ochii se-ntorc, urmarind niste secunde transparente, luna se cojeste desupra ta si te umple de crapaturile ei albe.
-O sa spuna ca am matreata.
N-ai ce sa scuturi, mai curat de atat nu poti fi printre scursuri – ca-i luna, ca-i un prost sau ca-i un rest de mancare pe care trebuie sa-l ridici in 3 miscari, ca altfel vine masina de gunoi si ti-l ia.
-Nu-nteleg de ce ma spal pe maini. Si-apoi, cand ii fac scara matei lunii, ca sa se cocoteze prin cer si cand isi lasa greutatea pe mainile astea, e greu. Da, chiar ma doare cum isi suceste calcaiul printre oasele mele incapatanate ca nu vor model cazut din luna turnat deasupra lor. Si uneori te mai si dezechilibrezi si nu-i de mirare sa creada lumea ca esti baut de vreun necaz; doar ca asta nu-i face mai toleranti; asta-i scarbeste si vor sa te scuipe asa cum se face cand se trece pe langa un hoit. Flegma pe tine; flegma intelepciunii ramane totusi doar atat – o greata.
-Ma umiliti, strig.
Dumnezeu a terminat de mult rezervele de lut, iar calcatura lunii nu mai are ce noroi sa framante. Azi se coace doar flegma lipicioasa, care se osteneste sa traga dupa ea cel mult niste vorbe si
IATA OMUL!
-Hai, bai, scuipati-ma acum!
