Cu palma la ochi, sa nu-ti vad antonimul

In incruntarea ta aud copii visand si numai eu ti-i calc pe somn. M-am purtat desculta de zgomot pe-acolo si pana-n glezne am intrat in cosmarul tau afurisit, de-mi sta mereu pe limba. Mi-e clar... tu calci odata cu pleiada oamenilor greu de dormit, carora le cresc maluri de nori. Si da, acum inteleg cum de-ti place sa topai, sa topai din gand in gand, din cand in cand, din mine-n altii, deseori: ca sa te-nveti cu salturile pe cer senin, cand singur tu te innorezi. As vrea sa te imbratisez, de sa-ti scurg toata ploaia!

Era sa... stii tu

-Eu o sa fug din mintea eroilor mei. [Trage aer doar atat cat sa simta ca inca ii lipseste si-ar vrea sa se reazeme de vreo bordura, de vreo ea, de vreun jaf ratacit, el mereu vrea, el mereu va... Lumea asta nu mai are picioare; cand si le-o fi retezat?]
-Da-mi-i mie! se misca fragil, cu ochi de luna, o vorba spate-n spate cu el.
-Te las doar sa-mi tii locul [se obrazniceste un obraz la intoarcerea spre celalalt. Ale lui, amandoua.].

Ce de-a eu!

Ce ai face daca ai intalni un mai eu decat tine? Ai avea sansa cronica de a te economisi. Si-ai face-o, sunt sigura. Nu, nu, nu, tu nu ai in sange caritatea si cu siguranta voi ajunge sa bat usor in ghebul zilelor mele ce se ineaca de resturile astea care nu mai vor sa vina! Da` uite-asa, or fi avand si ele nevoie de un dop de tine ca sa le treaca sughiturile. Prea mi-esti tu egoist si, chiar mai rau, iti esti.
Dar hai, totusi, mai gandeste-te, de ce nu mi te-ai lasa macar in chirie, paragina mea?! Tu o sa fii mai eu, iar eu mai putin de-atat.

M-as putea impaturi pentru tine

Ce echilibristica ingani? Incurci cele doua priviri ale tale prin ochean pentru carpirea peretilor? Dar n-ai fost pierdut din ochi si n-ai avut vreme sa joci fazan pe ei pe cand erai copil.
Mereu mi te scuzi: clipa ta e mai scurta cu doua voci decat a mea. O tot zici de parca m-ai fi trait vreodata. Si chiar si-asa, ai fi mers in gol timp de-un sfert de om. Acolo vreau eu sa ne vedem - in ultimul meu minut, sa-i pot da coate benevole grabei... poate pe ale tale, ma-ntelegi? Te-a ticalosit lungitul oamenilor, tratandu-te cu pacatul de a creste doar timpul acum.

Sursa poza

Ce culoare au daltonistii?

Azi mi-am uitat culorile pe drumuri, mi le-a rascumparat un cersetor care-mi tace toate gandurile si eu surzesc acum intre nedumeriri apretate. Stii ce mi-a cerut? Sa-l las sa ma loveasca peste mana intinsa. As fi putut sa-i vand si lui niste intrebari mai degraba: doua pe un raspuns ar fi fost echitabil pentru amandoi, dar el "Nu" si "Nu". Si-apoi, el era cam cafeniu, iar mozaicul meu coloristic mergea cam prost cu el. Sau, in sfarsit, ele cu el. Adunandu-mi rabdarea in pumnii stransi, l-am legat in glasul "De ce?"-ului, cand el mi-a reprosat ca nu accepta sa-i fie bagata pe gat o marfa pentru care nu intentioneaza sa plateasca. Si asta nu din rea-vointa, "dar stii...credeam ca nu face nimeni schimb de marfuri identice: ou pe ou, pian pe pian, intrebare pe intrebare".
Mainile mele incrucisate, pamantii nu se asorteaza decat cu intonatia gargarei de nimicuri.